Cu măiestria lui de neegalat, Tudor Arghezi dezvolta într-un pamflet dureros soarta oștirilor care se bat cu baioneta și tunul, dar au a face față și unui inamic minuscul, mult mai perfid decât inamicul cu pușcă, și care, strecurat sub cămașă, devine asasin. Păduchele mănâncă seva oștirii. Soldații se bat și se scarpină, nota cu amuzament amar poetul-ziarist. Dacă Arghezi găsea păduchii și în lumea literară, numindu-i chiar așa, păduchi literari, eu îmi iau îngăduința să-i semnalez, mai abundenți ca oriunde și ca oricând, în politică. Păduchele politic, cu îndemânări incontestabile și competențe în a se agăța de un trup care să-l hrănească și transporte, e abundent pe coridoarele Guvernului și Parlamentului, umple cancelariile și sufocă instituțiile publice. Păduchele politic nu este politician. Pentru a fi politician e nevoie, chiar și în uriașa noastră căprărie de personaje interșanjabile, de o anume statură și nițel curaj. Păduchele politic n-are această îndrăzneală. El nu iese niciodată din culise și nu vorbește la microfon. Nu iscălește hotărâri sau plângeri, n-are curajul asumării, cu majuscula numelui său, a unei foi de hârtie îndosariabile. El se strecoară mereu, cu abilități care se adaptează oricărei filosofii de guvernare, în orice căptușeală. Are nevoie de o susținere? Inventarul de rețete e nesfârșit. El se poate găsi cuscru de văr de al treilea cu Napoleon, dacă cel de care are nevoie e dibuit ca un admirator al corsicanului sau coleg de grădiniță cu prietena fiului unui amploaiat înalt. Păduchele politic a supt de la toate partidele și a slujit cu trompa lui ascuțită, care intră în orice orificiu mustos, puteri vrășmașe. El le-a fost slugă inutilă tuturor. De ce inutilă? Pentru că dincolo de îndârjita lui încăpățânare de a se băga peste tot, în zona în care se impart salariile traiului bun, păduchele politic nu face nimic. El parazitează orice cârmuire, iar prezența lui în peisaj e atât de nesfârșită încât toți s-au învățat cu el și devin alarmați la absența vrednicei sale inutilități. Păduchele politic nu intră niciodată în vreun partid. Singurul lui carnet de membru e la cantină și casierie. N-are mașină cu șofer, dar umblă mai mult, fără niciun țel, cranga, cu mașina instituției decât șeful lui care-i de obicei ministru.

Schimbarea puterii, mai puțin a celei de la Cotroceni, care își conservă o abundență de pierde vară, n-a deparazitat nicio instituție din cele poreclite fundamentale. Coridoarele și birourile useliștilor sunt pline, dacă nu chiar mai pline, de aceeași păducherie exersată. Sunt păduchi politici portocalii, fiindcă au împrumutat culoarea de camuflaj a mediului, păduchi care au slujit sub Iliescu, iar unii sunt depistabili mai de demult, în poze cu regretatul împușcat. Prin statutul de permanență ei au devenit o anexă fără de care nu se poate concepe o cancelarie și imagina un minister. Exersata lor persuasiune a calificat o meserie care e peste tot. Încercarea de a te scărpina nu te scapă de gânganie iar orice deparazitare a sfârșit prin a-i înmulți…

Lucian Avramescu

1,418 total views, 1 views today

Lasă un comentariu

comentarii