Azi am depus atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat, către toţi parlamentarii, un document cu dovadă de primire, care include fragmente din declaraţia Academiei din vara anului 2004, cu privire la proiectul exploatării de aur din Roşia Montana.

Motivul pentru care am ales un document mai vechi este tocmai pentru a sublinia faptul că problemele principale legate de acest proiect sunt foarte limpede cunoscute de mulţi ani, dar totuşi politicienii au decis să le ignore, din motive numai de dânşii ştiute.

Scopul acestui document este de a anula o eventuală apărare pe principiul „Păi, nu ştiam…”, în cazul în care unele dintre temele exprimate de Academie se adeveresc.

Textul documentului urmează mai jos:

Înştiinţare adresată membrilor grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule / Doamna Deputat,
Având în vedere dezbaterile curente privind proiectul exploatării de de la Roşia Montana, vă aducem la cunoştinţa câteva paragrafe din Declaraţia Academiei Române în legătură cu acest proiect, adoptată în cadrul adunării generale a membrilor Academiei Române din 16 Iulie 2004.
Pericolele acestei exploatări erau cunoscute de mulţi ani, iar în toată această perioadă factorii de decizie au preferat să le ignore.
Acesta înştiinţare constituie un document cu valoare legală, ce va putea fi folosit ca probă, alături de dovadă de primire, în eventualitatea unui proces juridic legat de urmările aprobării
unei exploatări bazate pe folosirea cianurilor în procesul tehnologic.
Prin aceasta se elimină posibilitatea unei apărări bazată pe necunoaşterea consecinţelor, pentru cei care au aprobat sau promovat, sub orice formă, continuarea acestui proiect.

– „Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17 ani nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilă, pe termen lung, problemele sociale şi economice ale zonei rămânând nerezolvate sau agravându-se după această perioadă.
– Numărul locurilor de muncă în perioada operaţională a exploatării (…) este nesemnificativ în raport cu nevoile locale, care ar cere o soluţie de durată, bazată pe resurse regenerabile.

- Beneficiul economic al Statului Român (…) este nesemnificativ în raport cu consecinţele proiectului.

- Strămutarea şi reamplasarea forţată a persoanelor care refuza să-şi vândă proprietăţile riscă să antreneze Statul Roman în procese la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg, cu consecinţe greu de evaluat în prezent.

- Exploatarea la suprafaţă în patru cariere deschise şi crearea unui bazin de acumulare a reziduurilor în spatele unui baraj de 180 m înălţime mutilează grav peisajul zonei şi este în contradicţie cu legislaţia europeană (de exemplu Convenţia Europeană a Peisajului
ratificată de România prin legea 451/2002; directivele UE nr.85/337/CEE, 2001/42/CE, 80/68/CEE, 94/43/EEC).

- Experienţa din România (Baia Mare) şi din alte ţări arata ca barajele de acumulare construite din rocă sau pământ sunt nesigure în condiţii extreme şi pot produce accidente grave (chiar şi atunci când depozitează doar saramura şi nu rezidii toxice).

- Folosirea cianurii de sodiu pentru solubilizarea aurului şi depozitarea în bazin deschis a Folosirea cianurii de sodiu pentru solubilizarea aurului şi depozitarea în bazin deschis a
rezidiilor tehnologice conţinând resturi de cianură, produşi de “neutralizare” a cianurii (cianaţi, tiocianaţi) şi complecşi ai metalelor grele cu cianură, a căror toxicitate nu este
încă complet cunoscută, creează motive serioase de îngrijorare, chiar dacă ar fi aplicate tehnologiile curente cele mai avansate aşa cum promite proiectul.

- Proiectul vine în contradicţie cu o serie de alte articole ale legislaţiei europene şi naţionale de protecţie a mediului.

- Nu exista garanţia că la terminarea operaţiunii firma investitoare va putea asigura costurile de închidere a exploatării şi de refacere a mediului afectat. Reziduurile rămase după exploatare (halde de steril, bazinul de decantare) prezintă un pericol permanent şi implică mari cheltuieli pentru stat mult timp după închiderea exploatării, după cum se cunoaşte din experienţa similară a altor ţări.”

Ca adăugire, potrivit documentarii noastre, vă atragem atenţia că un baraj înalt de 180 de metri (mai mult decât dublul înălţimii hotelului Intercontinental din Bucureşti), care să reziste sute de ani fără pericol de accident, este o lucrare imposibilă. Spre deosebire de alte baraje, acesta nu ar permite deversarea preventivă a lacului din spatele său, pentru că nu există loc unde să se poată muta temporar un lac cu sute de milioane de metri cubi de elemente toxice. În alte ţări se cheltuiesc miliarde de dolari pe an pentru ţinerea sub control a unor surse de poluare lăsate în urmă de exploatări mult mai mici, dar care au folosit tehnologii
asemnanatoare. După încheierea proiectului de la Roşia Montana, România va rămâne PERMANENT cu o cheltuială de ordinul miliardelor de dolari pe an pentru neutralizarea poluării, dacă acest lucru va fi chiar posibil. În cazul în care barajul, construit într-o regiune cu roci slabe şi cu numeroase formaţiuni karstice, va ceda, rezultatul va fi o zonă de desert întinsa pe câteva sute de kilometri în reţeaua hidrografică, inclusiv distrugerea Deltei Dunării şi a zonelor riverane din patru ţări vecine. Se vor pune în pericol vieţile a milioane de oameni.

Considerăm că prin prezenta înştiinţare aţi fost informat/a asupra pericolelor potenţiale ale unui asemenea proiect. Vă invităm să vă documentaţi în continuare şi să decideţi în cunoştinţă de cauză.
Cu deosebit respect,

Jon-Ioan Grieg, Regizor film Costa-Teodor Scortan, Politolog