MECANISMUL INTOXICĂRII – Gabriel Mihăilă
Am să vă povestesc astăzi – din dorinţa de a bate cîmpii, evident, cum ştiu că va sări la gîtul meu deontologul difuzor ale serviciilor Călin Ciobotari, cum văd eu stînd deoparte – fenomenele din societatea ieşeană ce le trăim…
Să nu credeţi că scriu aici motivat de faptul că nu aş avea încredere în stenograma anunţată cu surle şi trîmbiţe de TeleM, sau de suspansul creat artificial şi „ştiinţific” de meseriaşii specialişti în hermeneutică ai postului…Nu! Sunt foarte adevărate şi veridice, sunt reale şi venite la fileu de ridicători nevăzuţi exact cînd trebuie, „fentînd blok-ul”!
E drept că şi inepţii din PSD care au acaparat primăria de cel puţin 10 ani cu actuala formulă au ajuns să rîgîie de bine numai tolăniţi pe fotoliile teraselor imaginare fiind prea siguri şi prea imprudenţi din acest motiv.
Spre distracţia mea, ştiu că fiind anonimul „veneţian” fără statut de persoană publică nici băsiştii neamului cu legături prin cele servicii, nici inepţii neamului al căror rîgîit de bine răsună pe pietonalul făcut din cataroaie ca şi capetele lor colţuroase nu se pot lua direct şi explicit – în mod public – de persoana mea pentru că s-ar face şi mai tare de rahat.
Ei bine, în cel mai rău caz, ei pot face o conjuraţie a ignorării mele şi să meargă înainte nepăsători pe drumul ce-au pornit că va veni ziua cînd vor scoate capetele din găurile de şarpe şi vor sîsîi în cor împroşcîndu-mă cu venin. Sau să-şi pună „avocaţi” care ar fi chipurile membri ai societăţii civile, cu carte de vizită în regulă şi cu un CV universitar care pur şi simplu vor forma la un moment dat un cor prin care să mă ia în derîdere şi astfel să mă anihileze. Nu-i nimic, sunt pregătit şi faptul că vă simt în spatele meu îmi dă putere şi curaj.
Cînd interesele le vor fi atît de ameninţate încît ceea ce spun eu îi va deranja vizibil, atunci nu vor mai ţine cont de statutul meu de simplu cetăţean cu opinie şi vor sări din diverse prezidii sau din spatele uşilor capitonate să mă reducă la tăcere sau să mă compromită. Pînă atunci mai avem încă multă muncă din partea ambelor părţi. A mea de informare a dumneavoastră despre persoane şi dedesupturi care sunt coordonate din umbră, iar ei să vă capteze încrederea şi să caute să mă ducă în derizoriu. Dacă vor reuşi, de dumneavoastră – cei ca mine – depinde cel mai mult.
Şi în servicii sunt colegi de birou băsişti şi antibăsişti (aşa zişii patrioţi) care după ce Băse va fi în uitare, vor proceda sigur la o autopurificare şi abia atunci veţi vedea şi auzi telenovele poliţiste de dimineaţă pînă noaptea…Deocamdată unii fac liste cu ceilalţi şi îşi scot dovezi deoparte ce vor fi folosite peste vreo 60 de săptămîni…
Plăcerea e de partea mea deocamdată, că sunt chiar la mijloc între două mafii: acea băsistă care a fost şi luptă să-şi recapete puterea şi cea uselistă care a înfipt adînc unghiile în capitonajul scaunelor pe care s-au aburcat cu greu.
Dacă acceptaţi ideea că societatea civilă pe care o formăm noi – eu, cu tine, cu voi – suntem între ciocan şi nicovală, chiar la mijloc, atunci veţi şti desigur cu cine să ţineţi şi pe cine să credeţi.
Lîngă mine mai sunt şi alţi oameni de bună credinţă care îmi dau informaţii, care se plîng despre ceea ce li se întîmplă rău în viaţă şi cu toţii doresc să se schimbe această stare. Acum că am făcut o introducere în subiect, să trecem la probleme…
Aşa cum am mai spus destul de des în ultima perioadă – dar acum fac o „sinteză a zilei” în Iaşi – că numai aici ne referim deocamdată – acţionează mai mult sau mai puţin dezinteresat următoarele grupări:
Gruparea „băsistă” – în a cărei oală intră la fiert ca legumele la borş toate fracţiunile sărite din trunchiul PDL şi care doar pentru naivi s-a dezmembrat. Putem însă afirma că în PDL Iaşi niciodată nu a fost unitate, ci numai şi-au dat la gioale pe sub masă grupîndu-se fiecare cum l-a tăiat capul în jurul unuia sau altuia după cum credeau că e mai tare şi mai influent. Aşa s-au grupat în jurul Rectorului Oprea mulţi universitari ieşeni care au trecut „prin mîna sa” avîndu-l profesor sau conducător de doctorat şi la început s-au simţit obligaţi să-l susţină necondiţionat, iar mai apoi asta a devenit deja o aripă în PDL local.
Alţii ( e drept infinit mai puţini) s-au lipit de Nicuşor Păduraru sau de Movilă, sau de Spînu, sau aceia care n-au putut să se lipească de nimeni umblau în degringoladă ca năucii prin partid lingînd peste tot, doar vor primi o ciosvîrtă cu carne..
Indiferent cum au fost grupaţi, ordinul primit de la Băsescu prin structurile lor informative de a se sparge în mai multe cioburi, mai multe aşchii desprinse din trunchi – pentru a putea ieşi din vizorul populaţiei – i-a prins bucuroşi că pot să-şi dea la picioare în sfîrşit la vedere, fără a folosi lungimea feţei de masă drept paravan.
Toţi au primit asigurări de la persoanele cu funcţie şi cu putere de decizie care fac parte acoperit din structuri ( la Iaşi am depistat pînă acum 4 care lucrează în presă sau „pe lîngă” ) şi care coordonează facţiunile, împart fonduri, dau indicaţii, arată targeturi sau măresc strocul competiţiei interne, că cei care vor fi mai în faţă păcălind publicul, vor deveni lideri după reunificare! Vreau să fiu foarte clar că există în paralel pe aceste teme pe care structurile băsiste se mulează, teme reale ridicate cinstit şi „pe bune” de societatea civilă reală.
Grupările băsiste sunt dublate obligatoriu de ONG-uri care finanţează cu bani din surse de afară interesate de puteri oculte să fie trezită populaţia din letargie pentru a putea fi capacitată la un moment dat să poată răsturna o guvernare.
Deocamdată este „exersată” cu motive ecologiste gen Roşia Montană sau gazele de şist – ca motiv naţional – şi teii şi parcul de la Teatru pe plan local.
Aceste probleme sunt chiar reale şi îngrijorează la maximum societatea civilă care se vede nevoită să meargă umăr la umăr cu nişte protestatari năimiţi, cu mercenari ai protestelor. Aceştia sunt disimulaţi în studenţi, golani, universitari sau elevi. Prea puţini sunt aceia dintre dumneavoastră ca mine şi ca voi care se duc să-şi strige nemulţumirea sau îngrijorarea. De frică, de silă, dintr-u sentiment de conservare? Nu ştiu, dar întreb…
În funcţie de grupările formate înainte de schisma ordonată de Băsescu, acestea visează să-şi propulseze şi să-şi impună proprii lor lideri care să devină vectori de opinie şi de asalt care se vor substitui societăţii civile. Deja se mănîncă pe faţă între ei şi cum reuşeşte o grupare să facă un pas înainte faţă de alta, imediat este scuipată şi blamată.
Deocamdată putem afirma cu toată convingerea că o grupare puternică a fostului PDL este formată în jurul lui Nicuşor Păduraru şi a Rectorului Oprea cu intelectualii universitari susţinuţi mai pe faţă, mai din spate, de postul TeleM. Doar de 2-3 redactori ai postului mai clar, pentru că TeleM va trece din ce în ce mai făţiş de partea lui Adomniţei şi a liberalilor şi nu se ştie dacă va mai face jocul grupării în cauză. De partea lor este în mod evident doamna Alexandrina Dingă ce coordonează neoficial grupul de tineri intelectuali „Iaşul iubeşte teii” şi apăsînd pe valoarea lor intelectuală, caută să se impună în subconştientul ieşenilor ca vectori de acţiune şi de imagine. Emisiunea de la TeleM de sîmbătă cu domnul Dinu Munteanu – un tînăr merituos care face master şi acum doctorat afară – şi care încearcă să se poziţioneze în fruntea maselor afirmînd dezinvolt că este unul dintre întemeitorii mişcării anti decimare tei prin blogul virtual – el aflîndu-se atunci în străinătate. E susţinut atît grupul cît şi tînărul lider de TeleM şi grrupul de care v-am vorbit ce-l are în vîrful piramidei deocamdată pe dl. Păduraru şi pe Dl. Oprea Dumitru.
Acest grup se pregăteşte să scoată în preajma alegerilor locale un domn cu studii aprofundate în filosofie să candideze la funcţia de primar. El va fi atunci prezentat ca un tip inteligent care a lptat cu mafia pesedistă din răsputeri făcînd emisiuni prin care a devoalat abuzurile comise şi arogîndu-şi astfel drepturi! Se şi visează împărţind dreptatea şi banii oraşului care le va mai rămîne scăpate printre degetele slinoase ale lui Nichita şi a găştii sale, către alţi ciraci, către alte lipitori care trebuie să-şi croiască singuri viitorul. Este evident că marinarul chior care a creat un sistem securistic dus la maximum va fi curînd ejectat şi nu va mai avea cine să le plătească pentru emisiuni cu dedicaţie sau burse mari pe banii ţării aiurea în lume. Ei au semnat un pact cu serviciile lui Băsescu şi sunt şantajaţi.
În jurul lui TeleM se conturează un triunghi magic ieşean în ale căror vîrfuri putem scrie clar Călin Ciobotari, Florin Gheţău şi Alexandrina Dingă. Ei sunt grupul „do-re-mi” şi ce spun ei musai e să se întîmple. Madam Dingă trăieşte bine pe lîngă Garda de Mediu ( ostilă lui Nichita ) şi acţionează în paralel cu emisiunile şi manipularea mulţimii ieşite în stradă prin grupul folcloric „Iaşul iubeşte teii” cît se poate de benefic punînd beţe în roate primarului cu avizarea unor idioţenii.
De fapt Garda de Mediu a dat amendă de 15000 de euro primăriei care a tăiat teii, arătîndu-i lui Nichita că acolo nu are putere. De aici rezultă că nici Nichita nu are susţinere la Rowana Plumb să-i schimbe pe băsiştii din sistem…
Deasupra lui Alexandrina Dingă ( figurativ, evident !) stă Nicuşor Păduraru. Ei pun la cale acţiunile ce se întîmplă cu „Iaşul iubeşte teii”
În spatele „Roşiei Montane” şi a gazelor de şist sunt alte grupări finanţate şi coordonate de servicii de la Bucureşti, iar cei ce bat cu sticle în asfalt aşezîndu-se pe jos în intersecţie sunt tineri manipulaţi cu 50-100 lei pe manifestaţie.
În spatele lor acţionează ONG-uri care învîrte capital străin şi sunt apropiate ideologiei neolegionare promovate de Neamţu şi Alina Mungiu.
În fine, cea mai puţin implicată în mîrşăvii la Iaşi – fapt pentru care este denigrată şi scuipată de celelalte ramuri din copacul PDL este Acţiunea Civică condusă cu mănuşă de catifea de exprefectul Dragomir Tomasevski. Cred că este cea mai mică grupare provenită din PDL. – duşmanul făţiş al lui Nichita şi al mafiei sale care deocamdată s-a dovedit de neapucat de mafia pesedistă. Tomasevski a punctat excelent la imagine apărînd discret atunci cînd a trebuit în locul potrivit şi acum pentru că gaşca din TeleM simte că are avans spre potou, caută să-l denigreze şi să-l compromită.Totuşi exprefectul este o persoană cu probitate moală şi cu afinităţi ecologiste şi pare a nu se fi băgat în troca porcilor, chiar dacă a stat lîngă ea.
– Gruparea PSD-istă feneliberală – este deja arhicunoscută de toată lumea şi în definitiv în principal datorită ei Iaşul se zbate astăzi în această mizerie economică şi de atrofiere a simţurilor societăţii civile. Fură mai mult decît fac pentru oraş, devalizează pe faţă banii publici fără nicio frică – mai ales acum că sunt la putere guvernamentală şi din acest motiv sunt uşor de defăimat şi de acuzat, ceea ce adversarii lor din PDL ştiu foarte bine să o facă şi au zeci de motive să-i lovească…
Nume ca: Nichita, Chirica, Vericeanu, Tomorug, Sălceanu, Olteanu, Adăscăliţei, Mătăsatu, Ostaficiuc, Fenechiu, Adomniţei (Afenechiului), Dangă, Burlea, Doboş, Cozmanciuc, Mihaela Popa, Crăciunescu, Maricel Popa, Ghibu, Oajdea, Ciuhodaru, Blăjuţ, sunt clar nişte nume pe care trebuie să le eliminăm indubitabil din politica ieşeană!
Asta dacă mai vrem vreodată să putem trăi liniştiţi cît de cît şi nepoţii noştri să-şi mai amintească cu drag şi mîndrie de noi. Fără ăştia ! Avem nevoie de oameni noi, oameni care nu au mai fost în PDL sau în USL pînă acum!
Vă temeţi? Veniţi în faţă cu inima curată şi cu gîndul cel bun şi vă asigur că veţi putea fi printre noi!
– Societatea civilă adevărată – formată din anonimi care nu au făcut politică la nivel mare.Sunt anonimii care citesc şi postează pe FB şi doresc o viaţă mai bună dar se ascund de frică în spatele anonimatului.
– La Iaşi ne-am poziţionat în jurul lui CIVICIS GRUP IAŞI, TEIUL LUI EMINESCU, NU LUI VODĂ GHEORGHE care practic se identifică ideologic şi în acţiuni cu ACAR – o Asociaţie a Cetăţenilor Abuzaţi formată din nucleul disponibilizaţilor de la CET, dar apoi am conştientizat că abuzaţi am fost şi suntem şi noi – toţi cetăţenii – zi de zi, pentru că suntem furaţi, sfidaţi, neascultaţi şi manipulaţi de unii sau de alţii, într-un cuvînt: abuzaţi.
Noi am fost aceia care am strigat primii contra tăierii teilor de pe Ştefan, noi –am acţionat în judecată pe şefii primăriei şi nu ne vom opri pînă ce teii nu vor fi replantaţi, oamenii care ne reprezintă şi lîngă umărul care încercăm să ridicăm societatea civilă a plantat tei pe Ştefan cel Mare pe ploaie torenţială fiind bruscaţi şi amendaţi de oamenii primarului!
Noi nu zicem că nu ne raliem la toate acţiunile ce le declanşează „X” sau „Z” şi care au acelaşi scop cu al nostru, dar vă atragem atenţia că nu toţi cei care se manifestă public cu probleme care deranjează societatea sunt persoane de bună credinţă şi dezinteresate.
Deocamdată, cam atît! Aştept cu nerăbdare să fiu înjurat de trupele băsiste, dar mai ales mă aştept să fiu ignorat. Ambele situaţii mă avantajează!
1,463 total views, 1 views today
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO

Leave a Reply