Salutare!
Până în data de 21.03.2018 site-ul a funcționat pe platforma WordPress de la adresa www.iasi1.ro/iasi1 . Din cauză că platforma WordPress a fost virusată în repetate rânduri ne-am mutat pe o nouă platformă WordPress. Vechiul site se poate vedea la adresa www.iasi1.ro/iasi1 , iar noul site se poate vedea la adresa www.iasi1.ro/ .
Navigare plăcută!
http://iasi1.ro/


















VIDEO – Peste 2.000 de oameni au format un lant uman la Iasi pentru constructia autostrazii Ungheni – Iasi – Targu Mures

Peste 2.000 de persoane au format, sâmbătă, un lanţ uman de sute de metri lungime în centrul Iaşului, în speranţa că astfel vor putea să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte realizarea autostrăzii care ar urma să lege Moldova de Ardeal.

Video

Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare, în speranţa că astfel vor putea să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte realizarea autostrăzii ce ar urma să lege Moldova de Ardeal.

Evenimentul a fost organizat de două asociaţii care susţin construcţia autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş.

„Am zis să ne strângem pe pietonal, în zona oarecum istorică a Iaşului, o zonă unde ieşenii vin în special în weekend, am zis să îi strângem, să invităm şi politicienii şi să facem un lanţ uman pentru a arăta în primul rând României, guvernanţilor, celor de la Bucureşti că Moldova are nevoie de autostradă. Mesajele noi intenţionăm să ajungem cu ele în Parlamentul României, la Guvern, să arătăm ce îşi doresc într-adevăr ieşenii.”, a declarat Cătălin Urtoi, unul dintre organizatori.

Cele peste 2000 de persoane care au format lanţul uman, lung de sute de metri, au strigat „Împreună pentru autostradă”.

De asemenea, cei prezenţi au putut să scrie, pe un cub de lemn acoperit cu hârtie, motivele pentru care îşi doresc această autostradă.

„Vrem să ne deplasăm mai uşor”, „Cu autostrada ne ţinem copiii în ţară”, „Horia şi Mihnea vor să îi ducă tati cu maşina pe autostradă. Le-am promis că da, sper să mai pot să conduc atunci.”, „vrem unirea prin autostradă” sunt doar câteva dintre mesajele lăsate pe ieşeni.

La final a fost intonat imnul de stat şi au fost lansate baloane colorate.

La eveniment au participat şi parlamentarii de Iaşi, unii dintre ieşeni cerând demisia din Parlament celor care nu susţin această iniţiativă.

„Când toţii vom înţelege care este rolul nostru, atunci lucrurile se vor mişca. Haideţi să fim fiecare conştienţi de misiunea pe o avem şi să facem lucrurile să meargă acolo de unde suntem plătiţi, acolo unde ne coordonează conştiinţa şi acolo unde trebuie să fim”, a declarat primarul din Iaşi, Mihai Chirica, prezent şi el printre oameni.



sursa text: mediafax.ro

VIDEO – Peste 2.000 de oameni au format un lant uman la Iasi pentru constructia autostrazii Ungheni – Iasi – Targu Mures

Lasă un comentariu

comentarii

Comments are closed.

/