Ura primarului Gheorghe Nichita față de natură atinge noi culmi: Poliția Locală din Iași a arestat teii pe care ecologiștii doreau să-i planteze și l-a agresat fizic pe Președintele PER Iași
Partidul Ecologist Român denunță practica primarului municipiului Iași, Gheorghe Nichita, care tolerează, dacă nu chiar încurajează, acțiuni abuzive și violente împotriva cetățenilor municipiului care-și doresc să trăiască într-un oraș civilizat și ecologist. Edilul Iașiului a ajuns să urască atât de mult natura, încât nu doar că defrișează toți teii din oraș, dar acum asmute și Poliția Locală, care este în subordinea Primăriei, împotriva oricăror cetățeni care doresc să planteze, pe banii lor și din inițiativa lor, copacii care reprezintă simbolul cunoscut în toată țara al Iașiului – teii.
Președintele PER Iași, Constantin Pâslaru, este cea mai recentă victimă a bătăușilor lui Gheorghe Nichita. În timp ce încerca să repare dezastrul ecologic generat de acțiunea lui Nichita de a tăia toți teii din oraș, dorind să planteze simbolic câțiva tei pe bulevardul Ștefan cel Mare, președintele PER Iași a fost victima unei duble agresiuni din partea Poliției Locale și a reprezentanților Direcției Spații Verzi din cadrul Primăriei Iași: întâi a fost agresat fizic de către angajați ai Poliției Locale, care i-au cauzat fracturi la mâna stângă, iar apoi a fost tâlhărit de către reprezentanții Primăriei, fiindu-i ridicați, fără niciun fel de explicație sau motiv, patru tei, plantați în ghivece.
Partidul Ecologist Român condamnă ferm aceste abuzuri și atrate atenția primarului Gheorghe Nichita că nu pot fi tolerate, într-o țară democratică, abuzurile pe care domnia sa și subordonații domniei sale le desfășoară în municipiul Iași.
„Teroarea pe care primarul Gheorghe Nichita vrea s-o instituie în Iași a atins cote insuportabile. Eu vreau să cred că trăiesc într-un stat de drept, într-un oraș civilizat și într-o țară democratică, unde este inadmisibil ca un primar să trimită Poliția Locală să aresteze niște tei și să bată niște ecologiști care voiau să planteze copaci. Eu înțeleg că Gheorghe Nichita urăște teii, dar asta înseamnă că Gheorghe Nichita urăște Iașiul și-I urăște pe ieșeni, pentru că teiul reprezintă simbolul Iașiului. PER Iași nu se va lăsa intimidat de tacticile golănești ale primarului Nichita și nu va renunța la acțiunile sale ecologice, așa cum nu va renunța să planteze tei în locul celor tăiați cu ură de către primarul Nichita. Personal, voi depune o plângere penală împotriva slugilor primarului Nichita care se fac vinovate de agresiune fizică, vătămare corporală, abuz în serviciu și tâlhărie. Gheorghe Nichita trebuie să știe că nu tuturor ieșenilor le este frică de dictatura sa”, a declarat Președintele PER Iași, Constantin Pâslaru.
Comunicat PER
23-09-2013
1,589 total views, 1 views today
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO

VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO

Leave a Reply