Nu ştiu şi nici nu voi răspunde la această întrebare din simplul motiv că nu-l cunosc, nu ştim prea multe despre domnia-sa. Privit mulţi ani ca un fel de Providenţa la BNR, ca un fel de Mesia al finanţelor, astăzi, după mai bine de douăzeci şi ceva de ani de când se află în fruntea BNR, încep să mă îndoiesc serios de ataşamentul lui Isărescu la nevoile acestei ţări, de ataşamentul lui faţă de banii româneşti nu am nicio îndoială. S-a spus despre domnul Guvernator al BNR că este membru prin diferite organizaţii secrete, o fi bine, o fi rău, rămâne de văzut. Mulţi au fost, fie masoni, fie în alte organizaţii şi au fost buni români, un exp. Bălcescu a fost mason, asta nu l-a împiedicat să fie unul din capii revoluţiei de la 1848. O ţară, oricât de independentă ar fi, măsurile pe care le va lua în domeniul economic vor fi în funcţie de anumite influenţe  financiare. Marea finanţă nu are graniţe, se conduce după interese proprii, este mai puţin important dacă măsurile cerute a fi îndeplinite de un anumit stat, ca o garanţie a unui împrumut, va duce economia statului respectiv în faliment, singura condiţie,  ca falimentul să fie declarat după returnarea ultimei rate. Domnul Guvernator a fost la un pas să închidă BNR-ul din lipsă de lichidităţi, politica monetară, mă întreb ca un nespecialist, a fost cea mai bună din moment ce în 1989 aveam peste 2,5 miliarde dolari în Banca Naţională şi în 1999 eram aproape de faliment, având ca rezervă ceva mărunţiş? La rezerva din ’89 se mai adaugă şi creanţe de peste 4,5 miliarde de dolari de la diferite state. Cineva a greşit în mod fraudulos, din moment ce nu s-au gestionat cum trebuie aceşti bani. Sigur politica financiară dusă de guvernele de după ’89 a fost una dezastruoasă, dar cred că acest Mesia al finanţelor putea trage semnale de alarma foarte severe, putea merge până acolo încât să-şi prezinte demisia în semn de protest faţă de politica risipei banului public şi faţă de faptul că seifurile băncii erau goale. Acest fapt se putea petrece în faţa camerelor de luat vederi pentru ca populaţia să poată înţelege ce se întâmplă cu banul public, aşa poate nu se mai ajungea la o Românie atât de săracă cu oameni atât de bogaţi. D-l Isărescu, lăudat de toţi politicienii, tocmai pentru a i se adormi vigilenţa, a dormit liniştit în fotoliul de guvernator, care, deşi nu avea ce administra îi aducea venituri frumoase. Întrebare: de ce d-l Isărescu nu a tras semnale de alarmă, din comoditate, ori aşa avea ordin de la căpeteniile marii finanţe internaţionale? Aceasta este întrebarea, răspunsul vine aproape de la sine; prin programele Psal 1 şi 2 România se obliga să privatizeze principalele mijloace de producţie, mai ales cele care puteau încurca pe plan internaţional, în schimb puteam obţine împrumuturi, cu dobândă evident, de la băncile internaţionale. Negociatorii  din partea României au fost desemnaţi, de poetul-prim-ministru Radu Vasile într-un moment de eufuziune lirică, Băsescu Traian şi Mugur Isărescu.
În acest moment mă ridic în picioare şi mă înclin în faţă factorilor politici ai vremii, personal în faţa lui Băsescu şi Isărescu pentru meritul de a ne fi lăsat fără industrie, dar cu posibilitatea de a ne împrumuta cca 80 de miliarde de euro fără să construim măcar o editură unde să-şi publice poetul R. Vasile eventualele balade despre cum s-a furat ţara. Pe Radu Vasile D-zeu să-l ierte, a plecat dintre noi!

1,268 total views, 1 views today

Lasă un comentariu

comentarii