După ce preţ de o săptămână am ascultat toate dezbaterile politice, anti, pro, nu ştiu, nu mă bag, nu vreau, nu înţeleg, nu-mi doresc, refuz, stau în banca mea s.a.m.d., am ajuns la concluzia deloc încurajantă pentru mine, cetăţeanul care am girat cu votul meu toate guvernele ce s-au succedat la putere din ’89 până azi, că sunt singurul vinovat de toate necazurile şi toate furturile ce s-au produs în această ţară, de fapt, sunt complice la distrugerea ţării, sunt complice la distrugerea viitorului copiilor şi nepoţilor mei, nemaiputând vorbi de o Românie eternă, vorbim de o Românie muribundă care, mai este în viaţă datorită unor aparate, deconectarea înseamnă semnarea certificatului de deces.
Am să încerc să mă explic : ca om format în perioada comunistă, în care serviciul era sfânt, nu prea am înţeles mecanismele inverse, cele prin care guvernul Ciorbea dădea oamenilor bani să nu muncească, adică statul te mituia să stai degeaba. Foarte greu de explicat oamenilor la acea vreme că este mai mult un vis, oamenii vedeau banii pe care îi fluturau prin faţa ochilor lor reprezentanţii guvernului, s-a căzut în plasă, au plecat în şomaj, banii s-au dus, minele au fost închise, cartiere întregi în zonele miniere au fost părăsite. Sigur ăsta este numai un episod, este poate episodul pilot, oamenii (nu toţi) abia aşteptau “ordonanţa”, abia aşteptau acei bani nenorociţi, nu întelegeau că ăla este începutul sfârşitului bunăstării lor, aşa s-a ajuns să fie închisă şi apoi vândută la fier vechi toată industria românească.
La fel s-a procedat şi în agricultură, dacă în ’90 se luase o hotărâre foarte bună prin  alocarea  fiecărei familii a 5000 de mp de pământ, restul terenului urmând să fie lucrat în continuare în cadrul unor ferme  tip “asociaţie”, conservandu-se utilajele clădirile şi sistemele de irigare ce erau deja în funcţie. Şi agricultură trebuia distrusă, astfel că au fost luate măsuri  de a distruge construcţiile, utilajele, sistemele de irigaţii, ajungându-se acum la 24 de ani de la revoluţie să avem o agricultură de subzistenţă în cea mai mare parte.
Pentru cele enumerate mai sus şi pentru multe altele pe care nu le-am menţionat, eu, cetăţeanul votant care prin votul meu am dat gir hoţilor şi banditior  să-mi devalizeze ţara, mă declar vinovat de complicitate la furtul  şi tâlhăria comisă de guvernanţi asupra ţării, iar pentru că au fost unii politicieni pe care i-am reales, mă declare vinovat şi de instigare la furt.
De-a lungul celor 24 de ani trecuţi de la revoluţie, în loc să mă fi legat cu lanţul de porţile uzinelor, fabricilor, combinatelor, minelor, spitalelor, atunci când au hotărât să le închidă, să le vândă pe nimic, am preferat să nu văd, să stau în casă şi să  ronţăi amărâţii ăia de bani luaţi pe “ordonanţă”. Timpul a trecut, din România de altădată se pare că mai avem Roşia Montana şi gazele de şist, puţin, foarte puţin, oamenii din Pungeşti încearcă să facă ceva, nu ştiu dacă este bine, nu ştiu dacă este rău, ştiu un singur lucru, ce fac ei acum trebuia să fac eu, cetăţeanul, de-a lungul acestor 24 de ani, astfel era foarte probabil că acum situaţia în această ţară să fi fost cu totul alta. Într-o ţară în care hoţul este rugat să intre în casă şi  să fure orice îi place că nu-l va deranja nimeni, cum dracu’ să nu fure tot, păi ori sunt hoţi, ori numai sunt. Ai noştrii chiar au fost .

1,299 total views, no views today

Lasă un comentariu

comentarii